exodul spre lumină

A început exodul de lumină
de cumuluşi – solemne zeppeline,
când fulgii emigranţi fără de vină
plutesc spre dimensiuni mai cristaline.

Iubesc oraşul pastelat de-april
cu procesiuni de păpădii pe-o boare,
când clincheteşte râsul de copil
de-ncheagă-n aer pete de culoare.

Îmi place-azurul hremătat de ramuri
pe bolta de mesteceni visători,
când adieri nechează blând în hamuri
momindu-te pe rutele de nori…

Prin pieţe trec vârteje de nisip
spre utopii de ploi mai irizate…
pioni ce-ţi vând surâsuri fără chip:
iubiri pe credit, fericiri în rate.

Grădini cu cai ce rumegă tristeţi
de labirinte stranii şi ierboase
palpită iar uitate frumuseţi
pe bălării cu visele solzoase…

Stau mâţe-n porţi, cu căutături lunare,
ce meditează-n praguri de paragini
la lumea nesfârşită ce le pare
un carusel haotic de imagini.

Tăceri liliachii pe la ferestre
vibrează ca un roi de musculiţe,
iar timpul scrie parodii rupestre
pe case vechi cu scorojeli pestriţe.


Sub fagi incantatorii, hierofanţi,
e ceasul rătăcirii prin rotonde,
să descifrezi inscripţii de amanţi
pe băncile stinghere, pudibonde.

Geloşi te ceartă câinii nimănui
pe-obscure străzi cu nume apocrife,
când mângâi melancolice statui
şi scrii în colbul vremii hieroglife.

În parcuri calme, înecate-n soare,
cu derapări de pale pe alei,
asculţi castanii orbi în recitare
de poezii foşnite între ei.

Caligrafii trasate pe nervuri
de seve ce pulsează pe sub linii
îţi zic de toate câte ai să-nduri
până să-ţi crape sâmburul luminii…

E bine să pricepi cu mii de inimi
că-n universul rece şi pustiu
numai aici, chiar dacă dat la minim,
râd gâlgâit copii până târziu!

Polen de flori va trece stratosfere
chemat de lumi inerte ce n-au nume…
şi-nfruntă sporii hăuri timp de ere
să poarte cântul vieţii prin genune.

De-aceşti exploratori cu zboruri bete
ni s-a lipi timida poezie

şi poate-odată va-nflori planete,

prin fulgul diafan de păpădie.