Feeds:
Articole
Comentarii

funny rules!

mi-e dor de tine


De tine cel mai dor mi-e cand debarca
atatia fulgi de papadii in vant,
in ziua Z ce ne doboara parca
surazand.

Cand invadeaza mii de parasute
intr-un razboi din toate cel mai bland,
in mars spre tari promise si-absolute
ce nu sunt…

Cand nu mai stiu esenta vietii mele
atunci de tine mi-este cel mai dor…
ca fulgii maine vom pluti spre stele,
prea usori.

Ca fulgii astia in visari naive
ce ne-amintesc de sufletul fragil
cu planuri colosale si furtive
de copil!

Caci poate cel mai dor imi e de tine
cand fulgii trec spre zare in suvoi…
si cauta utopii, si fericire,
asa ca noi.

dor

exodul spre lumină

A început exodul de lumină
de cumuluşi – solemne zeppeline,
când fulgii emigranţi fără de vină
plutesc spre dimensiuni mai cristaline.

Iubesc oraşul pastelat de-april
cu procesiuni de păpădii pe-o boare,
când clincheteşte râsul de copil
de-ncheagă-n aer pete de culoare.

Îmi place-azurul hremătat de ramuri
pe bolta de mesteceni visători,
când adieri nechează blând în hamuri
momindu-te pe rutele de nori…

Prin pieţe trec vârteje de nisip
spre utopii de ploi mai irizate…
pioni ce-ţi vând surâsuri fără chip:
iubiri pe credit, fericiri în rate.

Grădini cu cai ce rumegă tristeţi
de labirinte stranii şi ierboase
palpită iar uitate frumuseţi
pe bălării cu visele solzoase…

Stau mâţe-n porţi, cu căutături lunare,
ce meditează-n praguri de paragini
la lumea nesfârşită ce le pare
un carusel haotic de imagini.

Tăceri liliachii pe la ferestre
vibrează ca un roi de musculiţe,
iar timpul scrie parodii rupestre
pe case vechi cu scorojeli pestriţe.


Sub fagi incantatorii, hierofanţi,
e ceasul rătăcirii prin rotonde,
să descifrezi inscripţii de amanţi
pe băncile stinghere, pudibonde.

Geloşi te ceartă câinii nimănui
pe-obscure străzi cu nume apocrife,
când mângâi melancolice statui
şi scrii în colbul vremii hieroglife.

În parcuri calme, înecate-n soare,
cu derapări de pale pe alei,
asculţi castanii orbi în recitare
de poezii foşnite între ei.

Caligrafii trasate pe nervuri
de seve ce pulsează pe sub linii
îţi zic de toate câte ai să-nduri
până să-ţi crape sâmburul luminii…

E bine să pricepi cu mii de inimi
că-n universul rece şi pustiu
numai aici, chiar dacă dat la minim,
râd gâlgâit copii până târziu!

Polen de flori va trece stratosfere
chemat de lumi inerte ce n-au nume…
şi-nfruntă sporii hăuri timp de ere
să poarte cântul vieţii prin genune.

De-aceşti exploratori cu zboruri bete
ni s-a lipi timida poezie

şi poate-odată va-nflori planete,

prin fulgul diafan de păpădie.

exod

crisalide

Cu vers ca umbra translucida
ce joaca in copaci pe mal
ne-nfasuram in crisalida,
spre-un somn de fluture astral.

In leganarea smaraldina
o sa visam culori, nestins,
plutind pe-oceane de lumina
spre vesnicii de necuprins.

E poate gandul ca vreodata,
inchisi in fulg de papadie,
pe o planeta-ndepartata
ne vom trezi spre poezie.

 


pe o planeta indepartata

Acest oraş necunoscut visează
la marginea deşertului de vreme
cu vânturi nisipii ce patrulează
pe străzi pustii uitate în poeme.

 

Trec pale de răcoare plictisite
pe străzi înghesuite fără nume…
Beţivi pe la terase prăfuite
te vor privi aşa, vântură-lume.

 

Când se-oglindesc noroase nestemate
pe-acoperişuri lustruite-n vânt,
mansarde cu scufiţe colorate
sporovăiesc de toate câte sunt…

 

Biserici părăsite mai răsună
vreun invizibil cor din alte lumi;
mănunchiuri lungi de tei se tot adună
pe lângă ziduri vorovind minciuni.

 

Cad razele filtrate de frunzare
şi fac desene pe asfalt lucii,
caleidoscop de stări fremătătoare,
un joc de val pe dune albăstrii.

 

Cu mintea invadată de amiază
în fiecare sâmbur de emoţii
e-o melodie gravă ce vibrează
ca un sufit extatic în comoţii.

 

Va trece vara pe un pod de fier
spre ştrandul înecat de ruginiri
şi cumuluşi vor transhuma pe cer
lăsând în urmă scame de sclipiri.

 

Un gând ciudat va tremura în soare
ca frunzele de salix alba lungi
că pleacă iar toţi fulgii-n explorare
şi totuşi n-ai curajul să-i ajungi.

 

Vei săruta statuile coclite
pe braţele căzute de mâhniri
în parcul clar, cu băncile dogite
de-atâtea aşteptări şi-ndrăgostiri.

 

Cu scăpărări de frunze în pavaje
ca un balet de flăcări transparente,
aceşti salcâmi se-mbată cu miraje
visând planări cu foşnete ardente.

 

Toţi dau din cap cu nepăsări de jitii,
scăpând vreo frunză-n formă lacrimală,
când umbrele feline scriu grafitti
pe case vechi ridate-n scorojeală…

 

Spre un tărâm cu forme mai fractale
ar emigra ca norii de discret
dar îi apasă dragoste brutale
şi dau din ramuri parcă a regret.